America lui Valentin

Este una din acele rare zile în care mă uit la ştiri (de obicei citesc presa scrisă). Repede, repede, să fiu înainte de ora 19 pe poziţii că doar vreo 5 minute se dau titlurile zilei, restul este total neinteresant. Apare prezentatorul ce anunţă cu nonşalanţă (nu ştiu ce vină are pentru asta) prima ştire a zilei: De Valentine’s Day, un băiat şi o fată de clasa a X-a (!) au fost ajutaţi (?!) de colegii lor să devină un cuplu. Stupoare. Nu tu taxă auto, nu tu Norica, nu tu Elodia, nu tu emisiune de numărat decese (sau e numai la ora 17?). Unii probabil că răsuflă uşuraţi pentru această mică pauză de la ultradiscutatele subiecte. Şi eu aş fi făcut exact acelaşi lucru dacă nu aş fi primit în schimb povestea unui mic prinţ necunoscut care iubea în secret o fostă Miss Boboc. De clasa a X-a. Dar nu-i bai, l-au ajutat colegii (sau postul de televiziune în cauză, nu zic cum).

Nu ştiu exact care a fost motivul pentru care în secunda imediat următoare telecomanda mea zăcea bucăţi pe podea. Să fi fost faptul că toţi şi toate mă intoxică cu această absurdă şi prostească zi a lui Valentin? Să fi fost stupiditatea acestei ştiri? Neuronii mei care urlau?

Pentru a nu se interpreta greşit, nu am absolut nimic cu elevii în cauză, ci cu cei care au făcut, în primul rând, un reportaj despre aşa ceva şi, în al doilea rând, l-au prezentat drept cea mai importantă ştire a zilei.

Acum probabil iar o să primesc replica “Nu-ţi convine, nu te uita”. Am închis imediat, oricum. Dar tot sper să ne vindecăm într-o zi. Şi da, ţin cu Dragobete.